„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace între oameni bunăvoire”
Cu Hristos în inimile lor şi cu dragostea nemărginită pentru Dumnezeu, dreptcredincioşii bisericii noastre din comuna Vînători cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena,încearcă în cîteva rânduri să ne prezinte istoricul acestei biserici ortodoxe păstrătoare a calendarului neschimbat(iulian) şi a dreptei credinţe apărată până la jertfirea vieţii.
După cum bine ştim ,după ce Biserica Apusului s-a despărţit de cea a Răsăritului s-a încercat prin toate mijloacele să fie zădărnicită buna credinţă a Răsăritului, biserica noastră ortodoxă a fost supusă la mari încercări de către păgânii şi ereticii din timpurile mai vechi,de către urzitori de erezii din veacuri de mijloc şi apoi de către comuniştii din timpurile noastre şi de către cei ce au colaborat cu dânşii,căutând cu orice preţ să distrugă definitiv Biserica lui Hristos.
Timpurile n-au scutit nici Biserica noastră de asemenea încercări şi odată cu schimbarea calendarului în anul 1924 a început prigoana,a început să li se impună calendarul gregorian,iar cei care îndrăzneau să se opună acestui calendar, însângerat erau bătuţi,torturaţi,judecaţi şi condamnaţi – vărsându-se mult sânge nevinovat.
În fiecare Duminică veneau jandarmii şi prin întrebuinţarea forţei obligau pe credincioşii noastri să meargă la biserică,să boteze copiii şi să facă toate serviciile obligatoriu după calendarul gregorian,însă creştinii noştri din acea vreme cu puterea pe care le-a dat-o credinţa cea adevărată,şi cu preţul vieţii lor, s-au împotrivit celor ce voiau să le strice dreapta credinţă şi au rămas neclintiţi în mărturisire până la moarte.
Trebuie ştiut faptul că datorită acestor presiuni de schimbare de la dreapta credinţă unii preoţi,călugări şi calugăriţe au fugit în munţi,şi-au construit adăposturi prin crăpăturile pietrelor pentru a fi păziţi de furia păgânilor şi acolo rosteau rugăciunile lor către Dumnezeu şi săvârşeau slujbele bisericeşti.
Cea mai mare tulburare în biserica noastră a avut loc după hotărârea Sf. Sinod de a prăznui Sf. Paşti în anul 1926 cu 13 zile înainte, adică după stilul nou, însă o bună parte din creştinii noştri de atunci vrednici de toată lauda s-au împotrivit la acei stricători de lege,considerând că acest lucru este împotriva Canoanelor Bisericeşti şi este o mare fărădelege.
Nu trebuie să uităm fraţilor creştini că acei preoţi şi oameni din vremea aceea care n-au primit calendarul nou, gregorian,timp de 2 ani au fost lipsiţi de orice serviciu religios.
După trecerea timpului în toamna anului 1928 credincioşii noştri pe numele lui Ioan şi Mihai Urzică, ajungând la bordeiul de la Râpa lui Coroi unde se afla preotul Tănasă Glicherie,preotul Hoisu Pangu şi călugării David Bidascu,Hoisu Galaction şi Venamin Hoisu, i-au rugat să coboare în sat pentru a face servicii religioase.
La data de 6 ianuarie 1929 preotul Glicherie şi călugărul David au venit la praznicul Botezului Domnului la noi în comună şi au slujit sfinţirea apei pentru credincioşii noştri,dar de acest lucru a aflat preotul Bîrliba care a anunţat jandarmii care au venit şi i-au arestat pe cei doi cuvioşi,au fost duşi la legiunea de jandarmi de la Piatra Neamţ,au fost bătuţi, batjocoriţi şi li s-a întocmit actele necesare pentru a da socoteală în faţa tribunalului.
Mare minune a făcut Dumnezeu că după cercetări tribunalul i-a pus în libertate şi astfel cuvioşii s-au întors la bordeiul lor de la Râpa lui Coroi.
În Postul Mare din acelaşi an credincioşii noştri au urcat la bordeiul de la Râpa lui Coroi şi l-au luat pe cuviosul Glicherie la casele lor pentru a sluji diferite ierurgii şi să-i mărturisească.
Părintele Glicherie a ales casa lui Ion Urzică – a sfinţit o cameră pe care a transformat-o în paraclis devenind loc de rugăciune la care participau mulţi credincioşi din comună şi chiar călugări.Mulţi enoriaşi de la biserica satului veneau la aceste slujbe după stilul vechi – slujbe care se ţineau numai noaptea pâna la ziuă, iar ziua cuvioşii Glicherie şi David se retrăgeau la bordeiul din pădure.
Preotul Bîrliba auzind acestea s-a mâniat foarte tare şi anunţând jandarmii i-a convins pe aceştia că cei doi cuvioşi sunt duşmanii ţării. Au fost din nou arestaţi împreună cu Ion şi Mihai Urzică şi i-au pus pe toţi într-o căruţă împreună cu alte obiecte de cult confiscate din paraclis şi i-au dus la Piatra Neamţ. Când jandarmii goleau paraclisul din casa lui Ion Urzică, protopopul locului fiind chemat de preotul Bîrliba,s-a urcat în picioare pe Sf. Masă, fuma ţigări şi mânca din anaforă uitând că tot ce batjocorea el fusese sfinţit de slu-jitori care erau încă posesori ai Harului Sfinţitor.
Cuviosul Glicherie a suferit trei luni de detenţie, timp în care a suferit mult fiind persecutat, batjocorit de jandarmi, a fost dus în beci unde jandarmii în stare de ebrietate se urcau în spatele lui si-l băteau pe rând până când obo-seau încât pereţii beciului erau stropiţi cu sângele cuviosului. Cu ajutorul lui Dumnezeu credincioşii au construit biserica, PRIMA BISERICĂ DIN ROMÂNIA după calendarul iulian.
În anul 1937 au năvălit asupra bisericii noastre acei oameni fără de lege şi au dărâmat-o până la pământ şi odată cu aceasta au furat toate obiectele de cult de mare valoare(potire de aur, cadelniţa de aur, cărţi de mare valoare, clopotele de 300 kg. , policandre, veşminte preoţeşti etc.). Preotul Pangu a fost luat din biserică fără urmă, copiii care mergeau la scoală erau persecutaţi de profesorii şi învăţătorii lor, jandarmii veneau noap-tea şi ne băteau să le spunem unde se aflau preoţii.
O parte din credincioşii noştri au fost arestaţi şi băgaţi la închisoare, călugării şi călugăriţele au avut aceeaşi soartă şi s-au stins din viaţă prin închisorile de la Vărzăreşti.
A fost arestat din nou şi a făcut doi ani de închisoare preotul Glicherie pe motiv că făcea propagandă stilistă şi că făcea lumină în sufletele şi minţileoamenilor şi devenise deci incomod pentru cei ce propovăduiau minciuna, l-a reclamat că pe lângă “propagandă stilistă” face şi agitaţie legionară şi colabo-rează cu nişte comunişti. Aşa părintele Glicherie a primit pedeapsa capitală şi a zăbovit încă 9 luni în închisoare,tocmai cu scopul de a se stinge izvorul adevărului.
S-au scurs astfel acei ani de suferinţă, cam 7-8 la număr, şi în anul 1946, după război, acei oameni care au mai rămas cu o rădăcină a adevăratei credinţe în Dumnezeu păstrând calendarul iulian, au făcut eforturi mari şi au început a construi o nouă biserică pe timpul foametei şi a regimului comunist. Toate lucrările se efectuau mai mult noaptea, cu lemne verzi care nu aveau rezistenţa necesară, motiv pentru care, după aproximativ 40 de ani, biserica a început să dea semne de oboseală, pereţii laterali începeau să se dărâme.
În anii de după Revoluţia din decembrie 1989, s-a hotărât demolarea ei şi cu străduinţa enoriaşilor, cu contribuţia fiecăruia dintre noi s-a construit o nouă biserică din cărămidă cu ciment,rezistentă şi impunătoare.
Trebuie să stăm, să gândim, să depănăm toate suferinţele acelor oameni care au fost înaintea noastră, să le dăm cinstea cuvenită, pentru că ei au fost acei care au luptat până la sânge, au pus toată agoniseala lor pentru biserică chiar în anii cei mai grei ai vieţii lor. În acest context avem ca dovadă icoana “Maicii Domnului” stropită cu sânge de creştinul Urzică Ion.
În perioada când se lucra la biserică, lucrătorii erau alimentaţi cu terci de faină de mălai, dar pentru ca această sfântă lucrare să se facă cunoscută mai cu amănuntul tuturor celor care se cuvine,iar pilda Sfântului Mărturisitor al Adevăratei Ortodoxii,să continuie a străluci ca o făclie nestinsă, raspândită Credincioşilor, lumina necuprinsă a sfinţeniei,am adunat laolaltă şi am dat la iveală prin tipar aceste documente,spre Slava lui Dumnezeu şi spre întărirea dreptei noastre credinţe.
Al tuturor de bine doritor şi către Domnul rugător,
Consiliul Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi Vînători Neamţ
În anul 1968 Mitropolia Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România îl face preot pe dascălul bisericii Ion Glodeanu care păstoreşte această parohie până în anul 1996, când în urma unui infarct trece la Domnul lăsând parohia fară păstor. După un an de zile în care slujbele au fost oficiate de preoţii de la Mitropolie, este instalat ca paroh preotul Gheorghiţă Rogozan. Acesta cu ajutorul lui Dumnezeu şi a enoriaşilor a continuat lucrările de terminare a bisericii (pictura, praf de piatră, aghezmatar etc.). În anul mântuirii 2004, pe data de 12 septembrie, a fost sfinţită biserica de către IPS Mitropolit Vlasie Mogârzan împreuna cu un sobor de preoţi şi diaconi. La Slujba de Sfinţire au participat un numar mare de credinciosi veniţi din toate colţurile ţării.
Nr. 24 al revistei "Tradiţia Ortodoxă" - 
